Cu toate că existenţa satelor Calu şi Iapa este dovedită cu date de peste 500 de ani, locuitorii se pot mândri prin faptul că teritoriul pe care locuiesc în prezent datează din vremuri preistorice.

Astfel, Gheorghe Asachi a scris despre „o cetate preistorică, apărată de şanţuri şi polisade, situată la aproximativ 15 km S - E de Piatra Neamţ - Horodiştea -Calu. Această aşezare are şi o bună poziţie strategică. în raport cu aşezările de pe înălţimile Cozla, Bătea Doamnei şi cetatea geto-dacă Petrodava (Piatra lui Crăciun - Piatra Neamţ), aşezarea Horodiştea domină prin poziţia sa o mare parte din depresiunea Cracau - Bistriţa."

Cercetările arheologice au fost efectuate în colaborare cu Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra Neamţ şi cu Institutul de Arheologie din Bucureşti.

In capitolul „Cronica", din „Memoria Antiquitatis" (vol. VI-VIII), domnul Gheorghe Dumitroaia, director al Complexului Muzeal Judeţean Neamţ, sunt prezentate  date cu privire la săpăturile arheologice din perioada 1974 - 1976, de la Piatra Şoimului - Calu.

Calu şi Iapa sunt două aşezări străvechi situate de-a lungul pâraielor cu acelaşi nume (Calu şi Iapa), plaiul Piatra -Muntele. Prima lor menţiune documentară apare în actul din 11 iulie 1428, scris la Mănăstirea Bistriţa, prin care domnitorul Alexandru cel Bun întăreşte Mănăstirea Bistriţa cu 59 de sate cu biserici din ţară. Cele mai multe sate sunt din ţinutul Neamţ, printre care şi două biserici pe „Cobâle". Cum în limba slavonă în care e scris documentul cuvântul „cobâle" înseamnă iapa, rezultă că este vorba de cele două sate „Calu" şi „Iapa". Satele sunt, deci, străvechi, dinainte de întemeierea statului român. „Calu" apare în documentul din 2 noiembrie 1471, sub numele de „Poieniţa Calului". Se pare că satul s-ar fi mutat mai la vale, unde există şi astăzi, deoarece în amonte se află sătucul „Poieni".

„Iapa" apare în actul din 31 martie 1481 („o tăietură" sau „o secătură") pe pârâul Iapa. Ambii termeni subliniaţi aici ne arată o defrişare de păduri vechi pentru aşezarea unui sat. „Cobâle" sau „Calu" şi „Iapa" ne indică vechi crescătorii de cai româneşti foarte căutaţi pentru export, încă din cele mai vechi timpuri, cum se constată dintr-o informaţie externă din secolul al XMI-lea, în care este vorba de „caii valahi" în centrul Europei.